Cele mai bune tipuri de cafea

1
2130
tipuri de cafea

Unele studii susțin că peste jumătate din populația României consumă cafea cel puțin 1 dată pe zi, dar fiecare dintre noi fie că suntem consumatori de cafea sau nu, știm cu certitudine mirosul unic și îmbietor al cafelei. Pe lângă beneficiile pe care consumul de cafea îl are asupra organismului sau a stării mentale, cafeaua  a devenit pentru mulți consumatori un ritual zilnic, o metodă de încredere pentru a se energiza sau o asociază chiar și cu un moment de relaxare într-o zi alertă.

De aceea, ca în orice aspect din viața noastră, ne dorim să savurăm cea mai bună variantă, dar care sunt cele mai bune tipuri de cafea?

Scurtă istorie

Legenda îl portretizează pe Kaldi, un păstor de capre ca fiind primul care a descoperit potențialul acestor boabe de cafea îndrăgite.

Povestea spune că pastorul a observat că după ce caprele sale au mâncat fructele de pădure dintr-un anumit copac, au devenit atât de energice încât nu mai dormeau noaptea.

Apoi, spunându-i starețului mănăstirii locale descoperirile sale, acesta a făcut o băutură cu fructele din pădure și a constatat că l-a ținut alert în timpul orelor lungi de rugăciune de seară. Împărtășind ulterior descoperirea cu ceilalți călugări, faima boabelor energizante a început să se răspândească, ajungând și în peninsula arabă unde s-a început cultivarea activă și comerțul cu boabele de cafea.

Cu originile în Etiopia și cu o istorie de peste 1000 de ani, cele mai bune tipuri de cafea sunt culese în zilele noastre din plantațiile de cafea din peste 70 de țări din America Centrală, America de Sud, Africa și Asia care alcătuiesc Centura de Cafea (Coffee Belt).   

Prăjirea și aroma cafelei

Boabele de cafea verde nu miros prea mult dar prin prăjire, se creează diferiți compuși volatili care creează aroma de cafea unică. Având în vedere că receptorii de pe limbă simt doar dulce, sărat, amar, acru și umami, ceea ce percepem noi ca aroma unei cafele, este gustul combinat mirosul simțit de receptorii din nas.

Deci, pentru a pregăti boabele de cafea verde pentru preparare, mai întâi trebuie prăjite. Boabele de cafea sunt prăjite cu căldură uscată și cu agitare constantă pentru a asigura încălzirea uniformă. Gama de cafea prăjită variază de la maro deschis până la o culoare întunecată, aproape de negru. Timpul de prăjire are de asemenea un efect semnificativ asupra aromei și culorii cafelei preparate. Deși există mai multe niveluri de prăjire, acestea pot fi grupate în trei categorii principale: deschis, mediu și intens.

Ușor (Light roasted)  

Prăjirea ușoară a boabelor de cafea oferă cele mai ușoare și delicate arome și pot fi deseori mai acide. Boabele de calitate superioară sau soiurile cu arome foarte distincte sunt adesea prăjite mai puțin pentru ca aroma originală să rămână proeminentă. Aceste boabe vor apărea uscate, deoarece boabele nu au fost încălzite până la punctul în care se extrage uleiul.

Mediu (Medium roasted)

În cazul unei prăjiri medii a boabelor de cafea, acestea vor avea o culoare maro-ciocolatie. Aceste boabe vor avea mai puțină aciditate decât boabele de cafea ușor prăjite și o aromă ușor dulce. Datorită gustului și acidității echilibrate, acesta este cel mai popular mod de prăjire a boabelor de cafea pe piața comercială a cafelei.

Intens (Dark roasted)

Cafeaua prăjită puternic este prăjită până când zaharurile încep să se caramelizeze și uleiurile încep să se ridice la suprafața bobului. În funcție de intensitatea prăjirii, boabele de cafea pot căpăta o strălucire ușoară sau un aspect uleios. Aroma boabelor prăjite la culoare închisă este puternică, afumată și uneori picantă. Aroma originală a boabelor este uneori copleșită de aroma prăjită și, prin urmare, boabele de calitate inferioară sunt deseori prăjite mai puternic.

Amestecuri (Blends): Pentru a obține profiluri de aromă unice, unii comercianți creează amestecuri personalizate de boabe de cafea cu două sau mai multe niveluri de prăjire. Astfel se obține o profunzime de aromă și complexitate care nu poate fi obținută folosind doar un singur mod de prăjire a boabelor de cafea.

Aromele pot fi descrise ca fiind complexe, fumurii, de nuci, pe bază de plante sau fructate, specialiștii depistând peste 800 de arome, în mod regulat descoperind noi variante datorită progreselor echipamentelor de testare.

Cele mai bune tipuri de cafea  

Majoritatea consideră că varietatea de arome provine din multe tipuri de boabe de cafea, însă, la bază, sunt doar 4 tipuri principale din care sunt derivate mai multe sub-tipuri de cafea ale căror arome variază în funcție locația în care au fost plantate, climă, nivelul de maturare și metodele de procesare.

Deși multe dintre derivate sunt recunoscute și foarte apreciate de consumatorii de cafea din întreaga lume, specialiștii consideră că dintre toate variantele, calitatea cea mai ridicată se găsește în tipurile de bază, în frunte cu cafeaua Arabică (cea mai renumită).

Arabica

Boabele de cafea Arabica sunt considerate un soi de cea mai înaltă calitate (cafea gourmet) fiind cel mai popular și apreciat tip de cafea din lume, nefiind de mirare că reprezintă peste 60% din cafeaua vândută în întreagă lume. Denumirea Arabica provine în urma popularității boabelor în Arabia din secolul al VII-lea (actualul Yemen). Arborele de cafea Arabica este mai greu de cultivat pentru că se plantează altitudini mari, dar astfel primește cantitatea perfectă de umbră și precipitații constante pentru a rezulta într-un gust plin și delicios.

Boaba de cafea Arabica este strălucitoare și ușor acidă și vine într-o serie de varietăți de arome date de locul în care sunt cultivate, pentru că poate oferi numeroase note de degustare diferite, fiind renumită și pentru lipsa distinctă de amărăciune. Boabele Arabica de calitate superioară posedă o cantitate satisfăcătoare de aciditate și au tendința de a avea un complex stratificat de arome, și astfel, cafeaua Arabica poate fi cel mai bine probata pe palatul din față (unde dulceața și salinitatea sunt cele mai evidente). 

Pentru consumare, este important de reținut că calitatea boabelor Arabica scade atunci când este servită rece sau lapte/frișcă.

Am facut o cautare pentru tine si am gasit cele mai bune preturi pentru cafeaua Arabica. Poti cumpara de aici.

Robusta

Al doilea cel mai popular tip de boabe de cafea este Robusta, care provine din Africa subsahariană și este cultivată acum în principal în Africa și Indonezia. Arborii de cafea Robusta sunt imuni la orice tip de dăunători și rezistă la altitudini mari, mai ales în cazul în care precipitațiile sunt ocazionale și mult soare. Specialiștii sunt de părere că rezistența la multe boli se datorează faptului că Robusta are un conținut ridicat de cofeină, mai exact, de două ori cantitatea de cofeină decât boabele Arabica.

Dacă sunteți în căutarea unei cafele care să se potrivească excelent cu lapte sau frișcă și zahăr și să aibă un gust bun chiar și atunci când este rece, boabele de cafea Robustă merită încercate. Pentru cele mai bune rezultate, acest tip de cafea trebuie gustat pe palatul din spate, unde se află papilele gustative amare. Boabele Robusta au un nivel scăzut de aciditate și un gust frumos și neted, iar unele dintre ele au chiar un indiciu de ciocolată în ele.

Am facut o cautare pentru tine si am gasit cele mai bune preturi pentru cafeaua Robusta. Poti cumpara de aici.

Liberica

Originară în Africa Centrală și de Vest – în special în Liberia, boabele de cafea Liberica sunt apreciate pentru aroma picantă, fructată și florală și profilul aromat unic, mulți consumatori de cafea susținând că are un și un gust  fin de lemn și fum. Această specie este deseori amestecată cu alte soiuri pentru a adăuga complexitate, dar rareori primește credit.

Arbustul de cafea Liberica este mult mai mare decât Arabica sau Robusta, majoritatea cireșelor Liberica având o formă neregulată și mai aproape de Robusta că mărime și aspect general. Acum este cultivat în principal în Indonezia, Malaezia și Filipine pentru că tolerează bine clima caldă și umedă și se descurcă bine la altitudine mică iar boabele reprezintă aproximativ 2% din oferta mondială de cafea. Cu toate acestea, nu se găsește în mod obișnuit pe piețele nord americane și europene.

Excelsa

Excelsa a fost reclasificată recent ca membru al familiei Liberica însă cele două specii sunt foarte diferite, astfel încât mulți specialiști ai comunității de cafea încă consideră cafeaua Excelsa ca pe o specie separată.

Este cultivată îndeosebi în Asia de Sud-Est, având boabele de cafea complet diferite de alte tipuri de boabe cu formă frumoasă de migdale și este adesea utilizată în amestecuri, astfel încât cafeaua să aibă mai mult gust.

Pentru a savura acest tip de boabe de cafea, se recomandă gustarea ei pe partea centrală și posterioară a palatului pentru a avea ca rezultat cea mai bună aromă. Ca tip de prăjire, producătorii aleg varianta ușoară, pentru a avea un gust fructat și este utilizată în mare parte în amestecuri pentru a oferi cafelei un plus de aromă și complexitate.

Cele mai bune subtipuri de cafea (câteva exemple)

Spuneam anterior că sunt peste 800 de arome de cafea identificate de specialiști, provenite din derivate, amestecuri și alte sub derivate ale celor 4 tipuri de mai sus, așa că nu am fi putut să le menționăm pe toate în cadrul unui singur articol. Am selectat doar câteva dintre cele mai renumite subtipuri de cafea care vă pot fi cunoscute; cele derivate din boabele Arabica, fiind și ele incluse în conceptul de cafea gourmet.

Bourbon – Sub varietate din Arabica,  își câștigă denumirea datorită francezilor care au plantat inițial cafea pe insula Bourbon, în mijlocul Oceanului Indian. În America Latină s-a răspândit după ce a fost plantată masiv în Brazilia la finalul anilor 1800, ca urmare a mutației din soiul Typica (un alt derivat apreciat din Arabica). Bourbon produce cu 20-30% mai mult fruct decât soiurile Typica, având aromă de fructe cu un ton dulce de caramel.

Am facut o cautare pentru tine si am gasit cele mai bune preturi pentru cafeaua Bourbon. Poti cumpara de aici.

Jamaican Blue Mountain – Dintre toate cafele cultivate în Jamaica, aceasta este considerată cea mai gustoasă fiind ușor acidă, ușoară și aromată. (derivat din Arabica).

Kona – derivat din Arabica, este o cafea de specialitate de renume mondial, cultivată exclusiv pe versanții a doi vulcani din Hawaii. Cafeaua rezultată se deosebește de „cafeaua normală” prin utilizarea boabelor speciale, condiții de creștere perfecte și modalități speciale de procesare a boabelor de la plantă la ceașcă.

Peaberry – Peaberry este o boabă de cafea simplă și rotundă în interiorul fructului de cafea (denumit și cireașă). O cireașă normală de cafea conține 2 boabe, una lângă alta, însă Peaberry este singur în cireș și are o formă diferită. Datorită formei rotunde și a faptului că aceste boabe sunt mai dense decât majoritatea boabelor de cafea, se prăjesc mai uniform. Doar aproximativ 5% din cele mai bune boabe de cafea dintr-o anumită cultură sunt considerate Peaberry.

Sumatra – sub varietăți din Typica și originare din Indonezia, soiurile Sumatra sunt cunoscute pentru corpul lor neted, dulce, echilibrat și intens. Cafeaua Sumatra are aciditate scăzută și o netezime și bogăție care persistă pe colțurile din spate ale limbii, cu note de ciocolată evidente în final.

Top 5 recomandări de cafea

Fie că sunteți consumatori de cafea făcută la espressoare de cafea, ibric, filtru de cafea sau presă franceză, nu puteți da greș cumpărând pachete de cafea boabe pe care să le măcinați acasă. Deși cafeaua gata măcinată și ambalată este cea mai populară în România, boabele de cafea care sunt măcinate cu imediat înainte de preparare, vine cu avantaje incontestabile, printre care gustul mai intens și aromele bogate.

Cu toate astea, în selecția noastră, am inclus atât variante atât de cafea boabe dar și măcinată care se pot achiziționa în România, într-o ordine aleatorie.

Lavazza Qualita Oro

Despre Lavazza ca brand, cu toții știm că este unul dintre cele mai renumite branduri datorită cafelei de calitate premium. Conținând boabe de cafea Arabica 100% prăjite la un nivel mediu, cafeaua rezultată are o aromă bogată fructată și florală. Qualita Oro se găsește în comerț sub formă de boabe și măcinată.

O poti cumpara de AICI.

Illy Espresso

Brandul Illy vine și el cu o istorie semnificativă, și mai exact, pe lângă calitatea amestecului folosit de cafea Arabică, fondatorul este cel care a pus bazele pentru espressoarele moderne de cafea, prin folosirea aburului în loc de apă presurizata la pregătirea cafelei.

Aroma cafelei Illy Espresso are o notă dulce, cu caramel, iasomie și flori de portocal, care este dobândită din mixul boabelor de cafea din Columbia, Guatemala, Etiopia, Brazilia și Costa Rica.

Poti cumpara de AICI.

Bazzara DodiciGrancru

Este mai puțin cunoscută datorită faptului că nu este de mult pe piața din România, însă cafeaua Bazzara DodiciGrancru aduce nou derivatul Jamaica Blue Mountain inclus într-un amestec deosebit de 12 dintre cele mai bune subtipuri de cafea Arabica. Aroma întâlnită este de cacao, rom, vanilie și flori, fiind totodată considerată o cafea exclusivistă.

Poti cumpara de AICI.

Lavazza Super Crema

Cel mai des întâlnit pentru prepararea cafelei este în mediul profesional (pentru espressoare de cafea de bar) datorită consistenței cremoase și a gustului de miere și migdale, însă mulți consumatori care au posibilitatea de a măcina boabele aleg Lavazza Super Crema și pentru consumul de acasă. Super Crema este un amestec de boabe Arabica (60%) din Columbia, Brazilia și India și Robusta (40%) din Vietnam și Indonezia.

Poti cumpara de AICI.

Davidoff Cafe Rich Aroma

Fondatorul Davidoff susținea că produsele sub marca Davidoff trebuie să fie de cea mai bună calitate și stil. Țintind spre exclusivitate, gama Davidoff nu este prea extinsă. Cafeaua este 100% Arabica prăjită puternic fără a avea un gust amar, astfel încât aciditatea delicată și aromă de ciocolată să rezulte într-o cafea catifelată de calitate superioară.

Poti cumpara de AICI.

În concluzie…la o cafea, sau două

Fiind atât de multe varietăți de cafea cu arome și intensități diferite și gusturi deosebite, este dificil să le testați pe toate. Cu toate astea, chiar dacă nu ați găsit încă varianta care să vă fie pe plac sau sunteți în căutare de noi arome, diversitatea va stă întotdeauna la dispoziție și puteți încerca mereu noi branduri.

Acum că aveți o înțelegere mai bună a tipurilor de cafea și a aromelor, fie că o preferați pentru efectele benefice pentru organism, pentru energizare sau ca un mod de relaxare, nu rămâne decât să savurați o cafea bună cu prietenii sau familia și de ce nu, să împărtășiți și cu noi sortimentul preferat.

Top espressoare de cafea

Cel mai bun espressor – Criterii de selecție și recomandări

Citește și: Cât te costă să deschizi o cafenea?  | Cât costă platformele de streaming online pentru filme și seriale în 2020?

Sursa foto: http://www.freepik.com | www.google.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.