Cât costă să investești la bursă?

2
1326

Pentru cei care nu lucrează în domeniu sau au avut niciodată legătură investițiile la bursa, filmele americane cum ar fi Brokerii Apocalipsei (The Big Short) sau Lupul de pe Wall Street (The Wolf of Wall Street) au determinat telespectatorii din întreaga lume să se întrebe măcar o dată: Cât costă să investesc la bursă?

În Statele Unite ale Americii, să investești la bursă este ceva obișnuit, normal, de multe ori privit de oamenii de afaceri că pe o necesitate, însă în România necunoscătorii, chiar dacă sunt doritori să facă primul pas spre astfel de investiții, oscilează între scepticism, admirație față de investitori sau chiar și teamă de a nu pierde economiile adunate.

De aceea, chiar dacă mulți dintre români și-ar dori să exploreze o metodă care le-ar da posibilitatea să aibă un venit suplimentar pentru a-și achiziționa o casă, pentru a avea o libertate financiară mai mare, sau chiar și pentru a-și îmbunătăți economiile, varianta pentru care optează majoritatea este cea în care își deschid un cont de economii la bancă.

Nu spunem că un cont de economii este ceva rău, însă având în vedere dobânzile din ce în ce mai mici oferite de bănci, pe termen lung valoarea contului crește cu cât deținătorul contului depune, dobânda fiind practic nesemnificativă.

Înainte de a investi prima dată la bursă, începătorii se întreabă de obicei una din două tipuri de întrebări care au ca subiect principal banii:

  • Câți bani am nevoie pentru a începe să investesc la bursă?
  • Câți bani ar trebui să investesc la bursă?

Inainte ca sa incepi investitiile iti recomandam sa te educi. Cartea „Tanar si Bogat” de Robert T.Kiyosaki te poate ajuta sa incepi prima investitie si cea mai importanta. Investitia in propria educatie.

Ambele întrebări sunt foarte bune, însă sunt extrem de diferite pentru că prima se referă la minimul necesar pentru a începe să investiți iar a doua este despre cât din economiile personale ar trebui să alocați investițiilor la bursă. În continuare vom încerca să abordăm fiecare dintre ele, dar înainte de toate, să vedem ce este bursa de valori.

Bursa de valori – ce este?

Bursa este o piață organizată în care se efectuează tranzacții de vânzare și cumpărare a unor instrumente financiare (titluri de valoare) cum ar fi acțiuni, obligațiuni și altele.  Dacă în trecut bursa era un loc centralizat în care brokerii și comercianții se adunau pentru a tranzacționa printr-un sistem de strigare a tranzacțiilor și utilizarea mâinilor pentru a semnaliza operațiunea dorită (open cry), odată cu evoluția tehnologică, participanții utilizează tranzacționarea electronică ceea ce le oferă cu ușurință și acces la burse de valori internaționale cum ar fi Bursa NASDAQ, Bursele din New York, Tokyo, Londra și altele.

Bursa de Valori București

În România este Bursa de Valori București (BVB) cu peste 80 de companii listate, printre care și Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Société Générale (BRD) și OMV Petrom (SNP), care este autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (FSA) în compatibilitate cu standarde Europene. Instrumentele financiare care pot fi tranzacționate pe BVB sunt acțiuni, obligațiuni, unități de fond, drepturi, produse structurate și ETF-uri.

Principalele instrumente financiare de la bursă

Acțiuni

Acțiunile sunt unități de proprietate ale unei companii care sunt vândute la bursă, iar deținerea acestora reprezintă dreptul posesorului la o cotă parte din respectiva companie. Atunci când cumperi acțiuni, devii unul dintre acționarii care au investit în companie prin cumpărarea acțiunilor, și care vor avea dreptul la dividendele plătite acționarilor din profiturile companiei, plătite proporțional cu numărul de acțiuni deținute.

Prin vânzarea și cumpărarea de acțiuni în cadrul bursei, companiile au posibilitatea de a se finanța, iar cumpărătorii de a obține profituri fie din dividende, fie din cumpărarea lor la un preț mai mic, și vânzarea la un preț mai mare.

Acțiunile sunt cele mai populare instrumente financiare de la bursă, deoarece au un echilibru optim între riscul asumat și potențialul câștig.

Inainte ca sa incepi investitiile iti recomandam sa te educi. Cartea „Semnalul de 3%”-Tehnica de investiții care îți va schimba viața te poate ajuta sa incepi prima investitie si cea mai importanta. Investitia in propria educatie.

Obligațiuni

Obligațiunile sunt titluri de valoare eliberate de companii sau guverne (debitor) care au nevoie de finanțare prin care intenționează să obțină împrumuturi de la cumpărătorii obligațiunilor (creditor).

În cadrul obligațiunilor, debitorul se angajează să ramburseze suma împrumutată la o dată prestabilită (maturitate) care de obicei este de minim 1 an, și totodată să plătească și o dobânda fixă sau variabilă (cupon).

Ca și în cazul acțiunilor, obligațiunile sunt titluri transferabile ce pot fi tranzacționate la bursă.

Fonduri de investiții

Fondurile de investiții sau fondurile mutuale au scopul de a atrage investitori privați a căror fonduri sunt investite pe diverse piețe financiare cu scopul de a multiplica câștigurile prin achiziționare de instrumente financiare creându-se astfel un portofoliu. Astfel investitorii dețin părți ale portofoliului proporționale cu suma de bani investită și au posibilitatea să-și vândă drepturile asupra portofoliului.

Rezultatul, fie că vorbim de câștiguri sau pierderi, sunt împărțite între investitori proporțional cu investiția făcută.

Inainte ca sa incepi investitiile iti recomandam sa te educi. Cartea „Banii: Stapaneste jocul”-Tony Robbins te poate ajuta sa incepi prima investitie si cea mai importanta. Investitia in propria educatie.

Cât costă să începi să investești la bursă?

Acum că am trecut în revistă principalele instrumente financiare în care se poate investi tranzacționând la bursă, au rămas costurile pentru a porni.

În primul rând, pentru a putea investi în acțiuni sau obligațiuni, este necesară să colaborarea cu un broker de acțiuni autorizat de la o companie de servicii financiare sau de brokeraj autorizată la care investitorul să deschidă un cont pe platforma de tranzacționare.

Brokerul de acțiuni are rolul de a consilia cum să investești la bursă și în ce să investești, de aceea este important ca înainte de a alege brokerul de acțiuni și compania unde se deschide contul, să se facă o analiză amănunțită în legătură cu comisioanele percepute și alte taxe, diversitatea ofertelor și analize pentru investitori.

În funcție de compania de brokeraj aleasă, la deschiderea contului, aceasta va necesită depozitarea unei sume minime în cont care poate varia de la 0 lei (de obicei la bănci) și 100.000 lei.

Un alt cost care poate apărea, este un comision reținut de bancă pentru transferurile bancare. În funcție de banca la care aveți contul și comisioanele percepute, poate și acesta să fie 0 sau un anumit procent din suma transferată.

De asemenea, tot la capitolul comisioane intră și comisionul perceput de broker care poate fi mai mic sau mai mare, în funcție de experiență, rezultate, dacă include analize despre cotații bursiere, sfaturi, etc. Comisioanele percepute de brokeri sunt de obicei între 0,3 și 1,5% din costul tranzacției, indiferent dacă este vânzare sau cumpărare.

Inainte ca sa incepi investitiile iti recomandam sa te educi. Cartea „Ce este educatia financiara… de fapt? ROBERT T. KIYOSAKITOM WHEELWRIGHT te poate ajuta sa incepi prima investitie si cea mai importanta. Investitia in propria educatie.

Dacă în cazul  acțiunilor și obligațiunilor, investitorul este cel care hotărăște unde și când investește, în cazul fondurilor de investiții, investitorul nu are control și se ocupă altcineva de investiții. Bineînțeles, înainte de a alege un fond de investiții, fiecare poate află în ce se va investi: acțiuni la bursă sau active monetare.

Sumele percepute pentru a adera la un fond de investiții variază de la un fond la altul și poate fi între 100 lei și 10.000 lei, cu o perioada minimă de investiție de minim 2 ani.

Cât costă să continui să investești la bursă?

Nu vom face referire la rezultatele obținute în urma investiției inițiale ci doar la sumele pe care ar trebui să le transferați în contul de brokeraj pentru a suplimenta investițiile. Pornind de la suma minimă necesitată pentru a deschide contul de brokeraj, lunar investitorul poate depune orice suma își dorește, de la 100 de lei și până la mii de lei.

Chiar dacă câștigul poate fi mai mare cu cât suma depusă este mai ridicată, este important să se ia în calcul necesarul lunar pentru a trăi confortabil și doar surplusul din venituri să fie luat în considerare pentru investiții.

Dacă ești interesat de investițiile în crypto și vrei să scriem un articol despre aceasta, te rugăm să ne spui în comentarii și vom adauga mult mai multe informații.

Noi investim pe crypto prin platforma Binance. Dacă vrei mai multe informații ne poți contacta în privat. Prin acest LINK de afiliat vei primi 5% înapoi din prima ta investiție. Îți recomandăm să investești doar în ceea ce cunoști.

În încheiere…

Articolul de mai sus nu este intenționat pentru a recomandă tipuri de investiții ci doar pentru a fi un start de informare. Chiar dacă la prima vedere pare complicat sau greu de înțeles, online pot fi găsite explicații detaliate și platforme pe care se pot face conturi demo pentru a vă obișnui cu tranzacțiile bursiere folosind bani virtuali.

Nu este niciodată prea devreme să începi să economisești sau să înveți să investești, însă e important de avut întotdeauna în vedere că tranzacționarea la bursă deși are un potențial mare de câștig, și riscurile sunt pe măsură, așa că investiți doar o dată că aveți informațiile necesare și strategii de tranzacționare.

Daca iti doresti sa incepi investitiile iti recomandam ca mai intai sa te informezi si sa te educi. Noi, alegem sa ne cumparam cartile de pe carturesti.ro. Deasemenea am pregatit AICI o colectie de carti de Business si Investitii.
Spor la citit si la investit

Surse: bvb.ro | investestelabursa.ro | fluentinfinante.ro

Citește și: Asigurarea Auto – Cât costă și consecințele condusului fără RCA | Cât costă un website?

Sursa poze: freepik.com

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.